Sâmbătă, 13 Decembrie 2025
RO EN

HEIDELBERG raporteaza vanzari de 4,5 miliarde euro in primul trimestru din acest an

Heidelberg Materials a inceput bine anul financiar 2024, desi cifra de afaceri a consemnat in primele trei luni ale exercitiului financiar curent o depreciere de 8%, pana la 4,488 miliarde euro. Rezultatul din operatiunile curente a fost de 232 milioane de euro (fata de 258 milioane de euro in perioada de referinta), iar profitabilitatea a sporit de la 11,4% la 12,1%, datorita gestionarii stricte a costurilor. Conditiile meteorologice nefavorabile din regiunile cheie si un numar redus de zile lucratoare in primul trimestru al anului 2024 au contribuit la scaderea incasarilor, dar deprecierea a fost partial compensata de trendul pozitiv al preturilor pe pietele principale individuale. Conducerea grupului a subliniat ca in pofida scaderi inregistrate, care a fost amplificata si de comparatia cu un prim trimestru puternic al anului precedent, compania a continuat sa-si sporeasca profitabilitatea. De asemenea, foaia ambitioasa de parcurs cu privire la decarbonizare continua sa evolueze, prin dezvoltarea celor doua noi marci de produse evoBuild si evoZero. evoZero este primul ciment cu emisii net-zero din lume bazat pe CCS (captarea carbonului). Dezvoltarea sa a fost posibila gratie constructiei primei instalatii CCS la scara industriala din lume, la fabrica de ciment Brevik, din Norvegia. Finalizarea partii mecanice a instalatiei este programata pentru sfarsitul anului. De reamintit ca este unul dintre cele mai mari proiecte la care urmeaza sa se utilizeze acest material de constructie este noua cladire a Centrului Nobel, din Stockholm, care este programata a fi data in exploatare in 2027. Pentru perioada urmatoare, expertii Heidelberg Materials continua sa se astepte ca cererea din sectorul constructiilor sa se stabilizeze tot mai mult la un nivel scazut. In acest context, compania isi confirma perspectivele pentru exercitiul financiar 2024 si anticipeaza un rezultat din operatiunile curente intr-un interval cuprins intre 3 si 3,3 miliarde de euro, indicatorul ROIC urmand sa fie de aproximativ 10%.

Din aceeasi categorie

12 Dec 06:10 | VEKA Romania consolideaza reteaua de parteneri si investeste in inovatie sustenabila
11 Dec 06:00 | CRH obtine rezultate-record in trimestrul al treilea, cu venituri si profit in crestere
04 Dec 06:00 | HENKEL: Vanzari de peste 5 miliarde euro si reconfirmare a estimarilor optimiste
03 Dec 06:00 | HEIDELBERG Materials: Lider in decarbonizarea industriei materialelor de constructii
26 Noi 06:00 | SAINT-GOBAIN: Revenire pe piata europeana și vânzări de peste 11,5 miliarde euro
24 Noi 06:00 | COVESTRO: Evolutia confirmă eficiența măsurilor de reducere a costurilor din 2025
19 Noi 17:50 | KNAUF Gips incepe in martie lucrarile la fabrica din Huedin, investitie 88 mil. euro
19 Noi 06:00 | BASF raporteaza vanzari de peste 4,3 miliarde euro si conservarea profitului
18 Noi 11:29 | SIPEX: Afaceri de 256 milioane de lei in primele 9 luni ale anului 2025 (+2%)
17 Noi 10:22 | ROCA Industry: Afaceri de 493 milioane lei in primele 9 luni, in crestere cu +4,5%
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA