Marți, 30 Septembrie 2025
RO EN

Romania trebuie sa aplice corect directiva pentru emisiile instalatiilor industriale

Comisia Europeana solicita Romaniei ca in termen de trei luni sa imbunatateasca aplicarea directivei pentru emisiile instalatiilor industriale, altfel va ajunge din nou la Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE), unde a fost deja sanctionata din cauza calitatii aerului in aprilie. Trei instalatii de la doua termocentrale pe baza de carbune functioneaza fara a respecta limitele de emisii admise de directiva pentru dioxidul de sulf, oxidul de azot si pulberi de praf, arata un comunicat Bankwatch Romania.
Comisia Europeana a lansat, pentru al patrulea an la rand, procedura de infringement impotriva Romaniei, de data aceasta sub forma unui aviz motivat - un ultimatum inainte de sesizarea CJUE - pentru ca "permite instalatiilor industriale sa functioneze fara avizele necesare". Daca in trei luni Romania nu va adopta si comunica masurile necesare pentru aplicarea completa si corecta a directivei, Comisia va sesiza Curtea de Justitie a Uniunii Europene.
Procedura de infringement a avut loc in urma unei sesizari formulate de Asociatia Bankwatch in 2017, care arata ca Directiva privind emisiile industriale nu este aplicata corect in Romania, o serie de termocentrale pe carbune functionand fara autorizatie integrata de mediu, iar emisiile acestora depasesc limita legala.
Instalatiile industriale la care procedura face referire sunt unitatile de la termocentralele Mintia si Govora II care functioneaza fara autorizatii integrate de mediu si care au beneficiat de derogari pentru emisiile de SO2, NOx si pulberi, incheiate odata cu retragerea unitatilor din Planul national de tranzitie. Emisiile acestora sunt in continuare mult peste limita legala si pun in pericol sanatatea locuitorilor din Deva si Ramnicu Valcea, dar si din intreaga tara, aceste substante fiind transportate de vant la sute de kilometri departare.
"Majoritatea statelor membre UE fie au renuntat deja la producerea electricitatii pe baza de carbune, fie o vor face pana in 2030. Romania nu are un astfel de plan, desi termocentralele sunt atat de vechi incat nu pot functiona legal. In loc sa investim in modernizarea sistemului energetic, sustinem marii poluatori", a declarat Alexandru Mustata, Coordonator de campanii, Asociatia Bankwatch Romania.
Directiva privind emisiile industriale reglementeaza emisiile de pulberi in suspensie, oxizii de azot, dar si dioxidul de sulf, responsabil de ploi acide. Acestea pun in pericol sanatatea umana, provocand la nivel european zeci de mii de imbolnaviri anual.
Nerespectarea limitelor de poluare a instalatiilor industriale face parte din pachetul de infringement din luna iulie in care sunt lansate Romaniei mai multe apeluri pe teme de mediu. Printre acestea se numara lipsa unui program pentru gestionarea deseurilor radioactive, combaterea defrisarilor ilegale si sporirea protejarii siturilor Natura 2000.

Din aceeasi categorie

22 Sep 07:25 | Bankwatch: Romania nu poate atinge obiectivele climatice fara echitate sociala
16 Sep 17:37 | SGS a castigat premiul ESG Program Award la Global Sustainability Awards 2025
01 Sep 07:00 | EFCA avertizeaza asupra deficientelor importante din Sistemul Energetic European
29 Aug 10:37 | PWC: Primul an de asigurare limitata a rapoartelor conform CSRD in Romania
29 Aug 07:29 | GREENPEACE: Viitorul energetic trebuie sa fie curat, descentralizat si echitabil
21 Aug 12:42 | AFI Romania obtine certificarea LEED Platinum pentru birourile AFI Loft
19 Aug 12:28 | U•Center 3: Precertificare Access4you Design Gold la o luna de la startul lucrarilor
08 Aug 11:34 | Clean Recycle: Romania, codasa in UE la tranzitia catre economia circulara
01 Aug 12:07 | Habitat for Humanity Romania intervine in judetul Suceava, grav afectat de inundatii
25 Iul 07:00 | Problematica, consideratii climatice specifice si noua clasificare tipologica a cladirilor
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA