Vineri, 21 Noiembrie 2025
RO EN

UBC3 Timisoara devine singura cladire certificata LEED Platinum din afara Capitalei

Cladirea de birouri United Business Center 3 (UBC 3) din ansamblul mixt Iulius Town Timisoara a primit, recent, cea mai inalta certificare LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) - Platinum - conform standardului Building Design and Construction: Core and Shell, din partea US Green Building Council (USGBC). Astfel, este prima cladire office din afara Capitalei care a atins acest standard de excelenta si, in functie de punctajul obtinut (88), in top trei la nivel national.
Tot recent, si UBC 1 din acelasi ansamblu a primit certificarea LEED Gold conform aceluiasi standard.
"Rezultatele obtinute reprezinta materializarea angajamentului companiei Iulius de a dezvolta mai mult decat cladiri de birouri moderne, ci cladiri ale viitorului, sustenabile, eficiente energetic si prietenoase cu mediul. Toate proiectele realizate de Iuli sunt construite si operate cu respectarea principiilor pentru cladiri verzi si ne bucura sa avem in portofoliu o cladire cu cea mai inalta certificare in materie de sustenabilitate, Platinum", a spus Laurentiu Manea, Office Buildings Manager Iulius Town Timisoara. 
Cladirile de birouri dezvoltate de Iulius implementeaza strategii si solutii tehnologice pentru obtinerea unei performante ridicate si optimizare a costurilor. Sunt concepute pentru a oferi spatii extinse, cu un grad ridicat de lumina naturala, realizat prin fatadele din sticla special tratata pentru eficienta termica. Sunt proiecte care faciliteaza mobilitatea urbana, fiind dotate cu vestiare si dusuri pentru cei care vin la birou cu bicicleta. De asemenea, dispun de un sistem integrat de management, care permite centralizarea tuturor sistemelor de monitorizare si control ale cladirilor pe o singura platforma, asigurand o administrare eficienta, costuri reduse de operare si un  nivel maxim de securitate. Astfel de sisteme sunt implementate in proiecte precum aeroporturile din Dubai si Singapore sau O2 Arena, din Berlin.
"In procesul de certificare, UBC 3 a excelat la capitole cum sunt conectivitatea, facilitarea transportului alternativ, designul inovator, reducerea consumului de apa, performanta energetica, materiale reciclate ori cu emisii reduse, acestea fiind printre parametrii pentru care a primit punctaj maxim. Este un rezultat excelent, care urca Timisoara in topul «verde» al oraselor din Romania", a declarat Razvan Nica, Managing Director BuildGreen, compania de consultanta care a obtinut certificarea. 
***
UBC 3 a fost inaugurata in 2019 si, alaturi de UBC 1 si UBC 2, formeaza polul regional de business din vestul tarii, cu o suprafata totala inchiriabila de 50.000 mp. Acestea sunt integrate in Iulius Town Timisoara, singurul ansamblu mixt din regiune, o investitie de peste 442 de milioane de euro a companiilor Iiulius si Atterbury Europe. In prezent, la Timisoara se construieste si cea mai inalta cladire din Romania, UBC 0, care va avea 27 de etaje, 155 metri inaltime si o suprafata inchiriabila de 52.000 mp. 
In portofoliul office al companiei Iulius sunt 12 cladiri office clasa A (sase in Palas Iasi, trei in Iulius Town Timisoara si trei in proximitatea Iulius Mall Cluj), cu o suprafata totala de 146.200 mp. Acestea integreaza sediile a peste 60 de companii, cu mai mult de 15.000 de angajati.

Din aceeasi categorie

04 Noi 11:13 | Globalworth isi reinnoieste certificarea Access4you® pentru portofoliul local
30 Oct 14:02 | Fundatia Tiriac sprijina Habitat in reconstructia locuintelor afectate de inundatii
30 Oct 06:00 | Realitati obiective ale procesului de tranzitie energetica si obiective pentru anul 2050
28 Oct 06:00 | Cai de parcurs catre materiale reciclate, cu emisii reduse de gaze cu efect de sera
27 Oct 11:56 | U•Center 2 a implementat sistemul WasteTracker, in stransa colaborare cu ATALIAN
24 Oct 15:57 | Hope Build Berceni 2025: Patru case, construite in cinci zile de voluntari
24 Oct 11:33 | Oportunitati strategice in lantul valoric si beneficiile anticiparii CSDDD si EUDR
21 Oct 07:00 | RAMBOLL sustine edificarea de centre de date sustenabile cu emisii net-zero
17 Oct 13:36 | VELUX se alatura initiativei sociale "Children’s Living Places" din Ucraina
13 Oct 12:03 | CTP: Certificarea BREEAM New Construction Outstanding pentru CTPark Ploiesti
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA