Vineri, 14 Noiembrie 2025
RO EN

Arctic Stream: Crestere de 15% a veniturilor si profit de 8 milioane lei, la 9 luni

Arctic Stream, integrator de infrastructura si securitate IT si emitent listat la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) sub simbolul AST, a realizat un profit net de 7,96 milioane lei in primele noua luni din 2024 care reprezinta peste 69% din profitul net estimat in Bugetul de Venituri si Cheltuieli al companiei, de 11,46 milioane de lei, in pofida diminuarii cu 3%, prin raportare la aceeasi perioada a anului trecut.
In ceea ce priveste veniturile, acestea au fost cu 15% mai mari, in primele noua luni din 2024, fata de aceeasi perioada a anului trecut, confirmand evolutia ascendenta a business-ului de-a lungul acestui an. Rezultatul survine unei cresteri usoare a veniturilor, de 1%, inregistrata in primul trimestru, respectiv uneia mai consistente, de 19%, la incheierea celui de-al doilea trimestru. 
In aceste prime trei trimestre ale anului in curs, veniturile Arctic Stream au ajuns la 107,63 milioane de lei (21,58 milioane de euro), fata de 93,56 milioane de lei (18,80 milioane de euro), cat raportase compania la finele trimestrului al treilea din 2023. Comparativ cu rezultatul la T3 din urma cu doi ani, veniturile Arctic Stream au crescut cu peste 98%.
La nivelul profitabilitatii operationale, finalul T3 2024 a adus o reducere de 5% a acestuia, situandu-se la 9,18 milioane de lei, fata de cel de 9,70 milioane de lei, inregistrat la sfarsitul T3 2023.
"Dupa cum ne-am angajat, inca dinainte de listarea la BVB, din vara anului 2021, ramanem mereu transparenti in raportarea rezultatele financiare si a evolutiilor operationale. Astfel, la finalul primelor trei trimestre din 2024, am inregistrat o crestere  sustinuta a veniturilor, aliniata rezultatelor semestriale. Ramanem increzatori in atingerea, in cursul ultimului trimestru din 2024, a estimarii bugetare pe care ne-am propus-o la inceputul anului, insa ramanem atenti la provocarile ce se pot materializa in acest final de an, cum ar fi executiile bugetare ale unor proiecte sau aspecte legislative si economice. 
Necesitatea extinderii echipei Arctic Stream, in prezent la peste 38 de membri, a determinat o usoara reducere a profitului. In ultimele luni, am reusit atragerea de noi specialisti si acoperirea unor pozitii (marketing, fonduri europene, securitate industriala si altele) care nu existau anterior in organigrama companiei si ale caror functii erau indeplinite de alti colegi. Consolidarea echipei ne va permite o mai buna concentrare asupra directiilor strategice de dezvoltare – Cybersecurity, Cloud, Inovatie si Training – pe care le urmarim consecvent. 
Avem toate premisele ca finalul de an sa aduca finalizarea tranzactiei legate de Data Core Systems, iar anul viitor sa anuntam mai multe realizari care vor decurge din parteneriatul strategic cu aceasta companie", a declarat Dragos Octavian Diaconu, Fondator si CEO Arctic Stream.
 
Intre evolutiile din ultimele saptamani din viata companiei, pasul cel mai important a fost decizia de infiintare, de catre Arctic Stream, in parteneriat cu Eximprod Grup, a firmei „Cyber Arena”, care va avea ca obiect de activitate sustinerea de traininguri specializate, intr-un poligon cibernetic si sporirea constientizarii privind amenintarile cibernetice la adresa infrastructurilor critice si guvernamentale. 
Eximprod Grup este unul dintre cei mai mari jucatori in zona de utilitati publice, cu experienta in automatizari, energie regenerabila, sisteme ADMS (Advanced Distribution Management), retele inteligente, dezvoltare software, IoT (Internet of Things) si contorizare inteligenta. 
In ceea ce priveste finalizarea achizitiei a 23% din capitalul social al Data Core Systems, Arctic Stream a primit, la finalul lunii octombrie, avizul Consiliului Concurentei pentru derularea tranzactiei.
***
Arctic Stream este o companie cu capital integral romanesc, fondata in 2017, cu un portofoliu de servicii care include: evaluarea infrastructurii IT; consultanta; proiectarea, reproiectarea, integrarea si dezvoltarea infrastructurii de date si de securitate IT; managementul de proiect, configurarea, implementarea si migrarea de solutii complexe; alaturi de mentenanta si suportul operational post-implementare. Compania detine certificarea Cisco Certified Premier Partner din anul 2017, alaturi de alte numeroase ale certificari de la producatori de top mondial, avand parteneriate cu firme precum Cisco Systems, Dell, Fortinet, Netapp, Nutanix, Palo Alto, Recorded Future, Veeam, VMware si Zscaler.

Din aceeasi categorie

13 Noi 06:27 | Digitalizarea in constructii - De la lipsa de control la management in timp real
12 Noi 06:00 | SAP anunta vânzări în urcare cu 22% și profit majorat cu 14% în trimestrul al treilea
11 Noi 11:49 | HumAInity: Romania are o crestere de 20% in digitalizarea administratiei, in 2025
07 Noi 10:50 | Centrele de servicii partajate, solutia pentru o administratie publica mai eficienta
06 Noi 10:09 | ARCTIC STREAM: Afaceri de aproape 13 milioane euro in primele 9 luni din 2025
05 Noi 10:56 | REVEAL: Revolutia AI va fi o realitate in urmatorii 5-10 ani si va schimba lumea
03 Noi 15:33 | Leviatan Design, la INTERGEO: locul in care tehnologiile schimba regulile jocului
03 Noi 06:29 | Digitalizarea in constructii: intre reglementari, competente digitale si colaborare
31 Oct 12:51 | APMGS: Rol major al proiectantului la monitorizarea structurala si geotehnica
30 Oct 06:00 | M+M inregistreaza cresteri semnificative in marje si profitabilitate in trimestrul trei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA