Sâmbătă, 15 Noiembrie 2025
RO EN

Arctic Stream: Venituri cu 58% mai mari si profit in crestere cu 54%, in 2022

Arctic Stream, integrator de infrastructura si securitate IT, a inregistrat, la finele anului 2022, venituri in crestere cu 59%, totalizand 81,99 milioane de lei (16,66 milioane de euro), fata de 51,50 milioane lei (10,46 milioane de euro), in anul anterior.
Cresterea substantiala a cifrei de afaceri s-a reflectat si la nivelul profitului net pentru 2022, care s-a situat la 6,75 milioane de lei (1,37 milioane de euro), in urcare cu 54% fata de rezultatul obtinut in 2021 (5, milioane de lei). Fata de bugetul de venituri si cheltuieli, estimat la inceputul anului trecut si aprobat de actionarii companiei, cresterea veniturilor a fost mai mare cu de 76%, iar cea a profitului net cu 34%.
Performantele financiare ale Arctic Stream au crescut progresiv, de-a lungul anului 2022, incepand cu primul trimestru si s-au consolidat in cea de-a doua parte a anului. La finele T3, cresterea veniturilor a fost de 150%, iar cea a profitului net - de 135%. Ulterior, in T4 2022, compania a semnat patru contracte semnificative, fiecare dintre acestea reprezentand cel putin 10% din cifra de afaceri inregistrata in anul anterior.
Compania si-a marit echipa, de la 17 membri (la finele anului 2021) la 25 de membri (la final de 2022) si s-a concentrat pe extinderea competentelor, a parteneriatelor si a portofoliului de produse, punand accent pe zona de Cybersecurity si Data Center - domenii in care nevoile clientilor se mentin ridicate.
„Am incheiat anul 2022 cu rezultate peste asteptari, in conditiile in care nici noi nu am fost lipsiti de emotii, precum alte companii si sectoare de activitate. Razboiul invecinat sau cresterea preturilor la energie au creat presiune si incertitudine in intreaga economie, insa ele nu au marcat semnificativ activitatea noastra. In schimb diferentele de curs valutar, in favoarea dolarului american, si mentinea disfunctionalitatilor din lanturile de aprovizionare au avut un impact direct asupra costurilor noastre si a termenelor de livrare a proiectelor. Cu toate acestea, experienta echipei in relatia cu furnizorii de tehnologie din portofoliu si-a spus cuvantul, prin prevenirea unor intarzieri in activitate, si prin ritmul bun de adoptare a tehnologiilor si a echipamentelor. Astfel, pe langa performanta financiara, cel mai mult ma bucur sa constat consolidarea echipei Arctic Stream, atat la nivelul eficientei operationale, cat si al abilitatilor tehnice. Am convingerea ca putem obtine rezultate si mai bune, asumandu-ne proiecte din ce in ce mai complexe, oferindu-le clientilor acces la tehnologii de ultima generatie si o calitate a serviciilor care sa devina un etalon pe piata integratorilor IT", a declarat Dragos Octavian Diaconu, fondator si director general al Arctic Stream.
Una dintre performantele tehnice companiei, din 2022, a constat in construirea infrastructurii de date pentru ClusterPower, cel mai mare centru de date hiperscalabil din regiunea Europei Centrale si de Sud-Est. Infrastructura de tehnologie pe care Arctic Stream a configurat-o este una inovatoare, eficienta, sigura si capabila sa gestioneze volume mari de date, asigurand securitatea datelor raspunzand provocarilor actuale si viitoare privind Big Data.
Pentru a sustine dezvoltarea capabilitatilor echipei, Arctic Stream are in derulare un program tip „Stock Options Plan", cu scopul recompensarii si fidelizarii angajatilor actuali, dar si atragerea de noi profesionisti de inalta calificare. Programul vizeaza 2,38% din capitalul social, dar fondatorul si actionarul principal nu va beneficia de actiunile rascumparate.

Din aceeasi categorie

13 Noi 06:27 | Digitalizarea in constructii - De la lipsa de control la management in timp real
12 Noi 06:00 | SAP anunta vânzări în urcare cu 22% și profit majorat cu 14% în trimestrul al treilea
11 Noi 11:49 | HumAInity: Romania are o crestere de 20% in digitalizarea administratiei, in 2025
07 Noi 10:50 | Centrele de servicii partajate, solutia pentru o administratie publica mai eficienta
06 Noi 10:09 | ARCTIC STREAM: Afaceri de aproape 13 milioane euro in primele 9 luni din 2025
05 Noi 10:56 | REVEAL: Revolutia AI va fi o realitate in urmatorii 5-10 ani si va schimba lumea
03 Noi 15:33 | Leviatan Design, la INTERGEO: locul in care tehnologiile schimba regulile jocului
03 Noi 06:29 | Digitalizarea in constructii: intre reglementari, competente digitale si colaborare
31 Oct 12:51 | APMGS: Rol major al proiectantului la monitorizarea structurala si geotehnica
30 Oct 06:00 | M+M inregistreaza cresteri semnificative in marje si profitabilitate in trimestrul trei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA