Vineri, 14 Noiembrie 2025
RO EN

BIMcon: Adoptarea BIM si a standardelor openBIM este esentiala pentru Romania

A 6-a editie a BIMcon, cea mai importanta conferinta dedicata promovarii standardelor si tehnologiilor BIM si openBIM (Building Information Modeling) in sectorul constructiilor sustenabile, a avut loc intre 31 octombrie si 1 noiembrie 2024, la Bucuresti. 
BIMcon Summit 2024 a adus impreuna lideri din industrie, inovatori si specialisti care au impartasit studii de caz relevante, solutii tehnologice avansate si strategii pentru succesul pe termen lung. Printre invitatii de anul acesta s-au aflat: Greg Schleusner - Director de Tehnologie de Design la HOK si co-presedinte al Domeniul Tehnic buildingSmart International, Coordonator al dezvoltarii IFC 5; Emma Hooper - Vicepresedinte la nima si buildingSmart UK&I; Gabriel Budescu – Director General C.N.I.R.; Steen Sunesen - CEO buildingSmart Norvegia; Birgitta Schock - Chairwoman buildingSmart Switzerland, Aidan Mercer - Director de Marketing buildingSmart International; Adina Saniuta - Senator de Stat, Lector, Marketing PhD; Menno Mekes - Pionier BIM in executie, specialist IDS, Olanda; Dan Vlasceanu - BIM Area Manager, PORR; Karina Schiefer - Teamlead Innovation Management at PORR, Catalin Andrei - Lead BIM Manager RO/MD Strabag; si multi altii.
La conferinta BIMcon 2024, s-au evidentiat mai multe concluzii legate de tranzitia sectorului constructiilor spre standardele globale de sustenabilitate si digitalizare. Adoptarea tehnologiilor BIM (Building Information Modeling) a fost identificata drept esentiala pentru eficientizarea proiectelor si reducerea impactului asupra mediului. Integrarea acestor solutii a demonstrat imbunatatiri notabile in gestionarea resurselor si in reducerea costurilor de proiectare si de executie. Standardizarea si interoperabilitatea sunt factori cheie care vor accelera implementarea pe scara larga a metodologiilor digitale in industrie. Colaborarea intre diferiti actori, de la arhitecti la ingineri si constructori, necesita un limbaj comun si acces la date compatibile.
“Constructiile sunt a doua cea mai mare industrie, dupa cea petroliera, si genereaza 40% din amprenta CO2 la nivel global. E timpul sa fim mai eficienti, sa folosim tehnologia in avantajul nostru, sa folosim standarde, sa utilizam unelte open, interoperabile. Industria noastra ar putea sa ia exemplul industriilor mult mai avansate, precum cea auto, sa se indeparteze de desene 2D si documentatii pe hartie. Tehnologia actuala ne permite fara probleme sa folosim modele tridimensionale cu informatii stocate in ele, pentru a imbunatati substantial comunicarea intre cei implicati in proiecte si pentru a avea un proces de a construi transparent, atat pentru mediul privat, cat si pentru cel public. E mesajul pe care il transmitem din 2016 de cand am creat asociatia si continuam sa o facem. E o etapa fireasca prin care trecem si e nevoie sa acceleram aceasta adoptie a standardelor si uneltelor globale”, a declarat Stefan Constantinescu, arhitect, presedinte si co-fondator BIMTECH/ buildingSmart Romania.
 
 
Formarea si educarea profesionistilor in utilizarea solutiilor digitale au fost subliniate ca prioritati pentru a sustine tranzitia eficienta catre tehnologiile moderne. Institutiile de invatamant si centrele de formare profesionala trebuie sa se adapteze rapid pentru a pregati forta de munca a viitorului. Sustenabilitatea a fost un subiect major, punandu-se accent pe constructii verzi, cu un consum redus de energie. Utilizarea BIM si openBIM permite simularea eficienta a impactului mediului si optimizarea proiectarii in acest sens. Beneficiile colaborarii public-private au fost discutate ca un catalizator pentru adoptarea rapida a standardelor internationale. Proiectele pilot si parteneriatele strategice pot contribui la stabilirea unor modele de succes duplicabile. Provocarile legale si de reglementare au fost recunoscute, subliniind nevoia de actualizare a cadrului legislativ pentru a sustine digitalizarea si implementarea noilor tehnologii in constructii. 
"BIMcon este despre a sarbatori eroi si eroine BIM/GIS si initiative locale inovatoare, despre a inspira cu proiecte openBIM de succes, despre a crea punti de legatura intre local si international, intre culturi diferite. BIMcon este despre diversitate si despre curiozitate. Este despre comunitate si despre prietenii, asa cum IFC, pe langa faptul ca e un acronim al industry foundation classes, este si al international friendship club. Sunt foarte mandru de echipa buildingSmart Romania care, de la an la an, reuseste sa construiasca cel mai bun, interesant si fun BIMcon.”, a mai declarat Stefan Constantinescu.
Urmatoarea editie a BIMcon va avea loc pe 23-24 Octombrie 2025. Mai multe informatii se pot gasi aici.

Din aceeasi categorie

13 Noi 06:27 | Digitalizarea in constructii - De la lipsa de control la management in timp real
12 Noi 06:00 | SAP anunta vânzări în urcare cu 22% și profit majorat cu 14% în trimestrul al treilea
11 Noi 11:49 | HumAInity: Romania are o crestere de 20% in digitalizarea administratiei, in 2025
07 Noi 10:50 | Centrele de servicii partajate, solutia pentru o administratie publica mai eficienta
06 Noi 10:09 | ARCTIC STREAM: Afaceri de aproape 13 milioane euro in primele 9 luni din 2025
05 Noi 10:56 | REVEAL: Revolutia AI va fi o realitate in urmatorii 5-10 ani si va schimba lumea
03 Noi 15:33 | Leviatan Design, la INTERGEO: locul in care tehnologiile schimba regulile jocului
03 Noi 06:29 | Digitalizarea in constructii: intre reglementari, competente digitale si colaborare
31 Oct 12:51 | APMGS: Rol major al proiectantului la monitorizarea structurala si geotehnica
30 Oct 06:00 | M+M inregistreaza cresteri semnificative in marje si profitabilitate in trimestrul trei
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA