
CN ACN SA are in pregatire si implementare, in prezent, proiecte de dezvoltare cu o valoare cumulata de 2,77 miliarde lei (circa 550 de milioane de euro). Compania gestioneaza cele doua canale navigabile (Dunare - Marea Neagra si Poarta Alba - Midia Navodari), cu cele 4 porturi: Basarabi, Medgidia, Ovidiu si Luminita.
Interviu cu Florin Goidea, directorul general al Companiei Nationale Administratia Canalelor Navigabile (CN ACN) SA.
- In ce stadiu se afla proiectele etapizate, incepute prin POIM 2014-2020 si continuate prin PT 2021-2027?
- Din fonduri europene nerambursabile, etapizat prin POIM 2014-2020 si PT 2021-2027, avem in curs de finalizare proiectele pentru modernizarea si extinderea porturilor Ovidiu si Luminita, precum si reactualizarea Studiului de fezabilitate necesar amenajarii raurilor Arges si Dambovita pentru navigatie si alte folosinte. Acestea se vor incheia in decembrie 2025, termenul stabilit pentru etapizarea proiectelor din perioada anterioara de programare.
Proiectul de modernizare si extindere a capacitatii de operare in portul Ovidiu (etapele I si II) prevede, pe malul drept (port vechi), lucrari de modernizarea a cheurilor existente si refacere a sistemului de acostare si protectie a cheurilor, betonare platforme portuare existente, modernizarea drumurilor din incinta portuara, executarea retelei de alimentare cu energie electrica si alimentarea cu apa, inclusiv asigurarea utilitatilor la dane, constructia unei cladiri administrative, precum si realizarea imprejmuirii si securizarii incintei portuare. Pe malul stang (port nou), este prevazuta constructia unui cheu vertical (3 dane de operare), a platformei de operare portuara in spatele cheului vertical, executarea retelei de alimentare cu energie electrica si alimentarea cu apa, inclusiv asigurarea utilitatilor la dane, edificarea unei cladiri administrative, realizarea imprejmuirii si securizarii incintei portuare si reabilitarea drumului de acces. Valoarea proiectului este de 70,4 milioane de lei (inclusiv TVA).
In ceea ce priveste proiectul de modernizare si extindere a capacitatii de operare in portul Luminita (etapele I si II), lucrarile includ reabilitarea cheurilor si fronturilor de asteptare existente, modernizarea drumului de acces spre port si a celor de incinta, asigurarea adancimilor de navigatie in senal si in acvatoriul portuar, extinderea capacitatii de operare a portului prin executia a 4 dane noi, reabilitarea si betonarea platformei portuare, realizarea imprejmuirii si securizarea incintei portuare, constructia unei cladiri administrative, asigurarea utilitatilor (apa si energie) la dane si cladirea administrativa, asigurarea iluminatului incintei portuare etc. Valoarea investitiei este de 119,55 milioane de lei (inclusiv TVA).
Tot pana la finalul acestui an vom finaliza si reactualizarea Studiului de fezabilitate pentru amenajarea raurilor Arges si Dambovita pentru navigatie si alte folosinte (etapele I si II). Documentatia are in vedere identificarea solutiilor tehnice pentru finalizarea lucrarilor de amenajare a celor doua rauri, inclusiv stabilirea coridorului de expropriere, in vederea realizarii unei cai navigabile de la Bucuresti la Dunare. Valoarea proiectului este de 7,24 milioane de lei (inclusiv TVA), iar pana in acest moment au fost elaborate si receptionate expertizele tehnice pentru constructii si amenajari hidrotehnice, taluzuri, drumuri si poduri, studiile de trafic, precum si studiile geotehnic, hidrologic, batimetric si topografic vizat OCPI, dar si documentatia tehnica pentru evaluarea starii de siguranta in exploatare a barajelor.
Totodata, au fost obtinute certificate de urbanism emise de catre Consiliile Judetene Ilfov, Calarasi si Giurgiu, au fost depuse la institutiile avizatoare si au fost obtinute majoritatea avizelor solicitate prin certificatele de urbanism. In continuare, sunt in derulare activitatile privind stabilirea coridorului de expropriere si identificarea proprietarilor, derularea procedurii de mediu, obtinerea avizului de gospodarire a apelor, finalizarea studiului de fezabilitate si a documentatiilor necesare pentru avizarea indicatorilor tehnico-economici ai investitiei.
- Care sunt cele mai mari proiecte coordonate de CN ACN SA cu finantare din fonduri structurale 2021-2027 si in ce stadiu de implementare se afla acestea?
- Prin PT 2021-2027 avem in plan mai multe proiecte majore, cu termene de finalizare pana in 2030. Astfel, pentru retehnologizarea ecluzei Navodari in vederea cresterii sigurantei navigatiei, sunt planificate lucrari de inlocuire a echipamentelor si instalatiilor de baza si auxiliare ale celor doua ecluze, realizarea unui sistem de comanda si automatizare care sa reduca influenta factorului uman si sa previna erorile de exploatare, reabilitarea camerelor tehnologice in care sunt montate echipamentele si instalatiile pentru a asigura microclimatul necesar bunei functionari a acestora, reabilitarea protectiei constructiilor de dirijare pentru accesul navelor in ecluza, precum si a constructiei de beton a ecluzei, dar si modernizarea instalatiei de prevenire a amestecarii apei dulci cu apa sarata. Valoare estimata a investitiei este de 504,87 milioane de lei (inclusiv TVA), termenul pentru finalizarea proiectului fiind estimat in luna mai 2029.
Un alt proiect foarte important vizeaza reabilitarea si retehnologizarea Barajului Stavilar Mobil (km 4+337), care are un rol major in mentinerea nivelului apei in canalele navigabile Dunare - Marea Neagra si Canalul Poarta Alba - Midia, Navodari. Valoarea proiectului este de 50,24 milioane de lei (inclusiv TVA), acesta urmand a fi finalizat in decembrie 2025.
Prin mecanismul Connecting Europe Facility (CEF) 2021-2027, avem in derulare FAIRway Danube II, un proiect transnational implementat de un consortiu format din parteneri din Austria, Slovacia, Croatia, Ungaria, Bulgaria si Romania, in principal administratii responsabile cu asigurarea conditiilor de navigatie pe Dunare. Proiectul este o continuare a FAIRWAY Danube I, iar in cadrul acestuia, CN ACN SA are alocat un buget de 19,42 milioane de euro. Obiectivele companiei noastre includ achizitia unei ambarcatiuni pentru masuratori hidrografice cu multibeam portabil, precum si modernizarea fronturilor de asteptare din porturile Basarabi si Medgidia.
Perioada implementare a proiectului este 2023-2027.
O alta investitie majora finantata prin CEF este proiectul River Information Services Corridor Management Execution 2 - RISCOMEX2, dezvoltat printr-un consortiu format din 18 parteneri. Obiectivul general al acestuia este consolidarea serviciilor de informatii fluviale (RIS) in Europa, pentru a facilita mobilitatea inteligenta si interoperabila in cadrul retelelor TEN-T centrale si globale de transport pe caile navigabile interioare. RISCOMEX2 va urmari indeaproape initiativele DTLF si eFTI si va stabili masuri adecvate pentru a promova integrarea multimodala in ceea ce priveste sistemele, serviciile si schimbul de date. In cadrul proiectului, CN ACN SA va upgrada componente ale sistemului de management al traficului de nave RORIS-ACN in vederea conformarii la cerintele EuRIS si CEERIS (achizitie echipamente si soft). Bugetul companiei noastre in cadrul proiectului este de 743.000 de euro, acesta fiind implementat in intervalul 2023-2028.
- Ce alte proiecte prevede strategia de dezvoltare ACN pentru perioada 2025-2030?
- Aici avem incluse mai multe proiecte pentru care nu avem inca identificate surse de finantare, dar care vor fi implementate, fiind de importanta majora. Cel mai mare dintre acestea vizeaza modernizarea canalelor navigabile ale Dunarii: Dunare - Marea Neagra si Poarta Alba - Midia, Navodari in vederea cresterii sigurantei navigatiei. Proiectul include modernizarea, reabilitarea si finalizarea lucrarilor de protectii si consolidari ale malurilor pe sectoarele cu maluri inalte, finalizarea, reabilitarea si racordarea vailor afluente (din beton armat) la terenul adiacent pentru preluarea apelor pluviale pe sectoarele cu maluri inalte, modernizarea si reabilitarea sistemului de drenaj si colectare a apelor pluviale si din exfiltratii si executia cavalierilor la cota terenului natural pe sectoarele cu maluri inalte, modernizarea si reabilitarea pereurilor sectiunii udate trapezoidale prin consolidarea zonelor afectate, realizarea lucrarilor de consolidare si sustinere a taluzurilor pe zonele instabile sau cu potential de instabilitate, modernizarea drumurilor de acces si de exploatare, inclusiv a podetelor si a podurilor, lucrari de combatere a eroziunii solului si plantari de arbusti pe sectorul Murfatlar - Agigea, precum si realizarea unei canalizatii noi pentru fibra optica aferenta sistemului de comunicatii RoRIS-ACN. Valoarea estimata a investitiei este de 1,67 miliarde lei (inclusiv TVA) conform indicatorilor tehnico-economici aprobati in 2023, iar durata proiectului este de 71 de luni (11 pentru proiectare si 60 pentru executie), cu un orizont prevazut in intervalul 2026-2032.
Un alt proiect strategic vizeaza modernizarea si extinderea capacitatii de operare in portul Medgidia, in cadrul caruia sunt prevazute lucrari de finalizare a danelor 16,17 si 18, reabilitarea si betonarea platformelor portuare existente, reabilitarea sistemului de acostare si protectie a cheului aferent danelor din port, modernizarea cailor de acces in port si a drumului de incinta, asigurarea utilitatilor la dane, modernizarea retelelor de iluminat si alimentare cu apa, energie electrica, canalizare, reabilitarea si securizarea imprejmuirii incintei portuare, precum si reabilitarea cladirilor administrative (gara fluviala si anexe). Valoarea proiectului este de 249,11 milioane de lei (inclusiv TVA), iar durata de implementare este stabilita la 30 de luni (6 pentru proiectare si 24 pentru executia lucrarilor).
Un alt proiect major vizeaza modernizare si/sau extinderea capacitatii de operare in portul Basarabi, ce include lucrari de reabilitare a platformelor portuare existente, a sistemului de legare nave si de protectie cu aparatori de cheu a tuturor danelor din port, a cailor de acces (drumuri) in port, la cheuri si dane, la platformele portuare si la danele de pasageri, precum si a imprejmuirilor si retelelor de utilitati. De asemenea, este prevazuta si reabilitarea/ modernizarea cladirilor administrative (Gara Fluviala, Anexa sociala, Magazie marfuri generale, punerea in siguranta a cladirilor centralelor termice din portul industrial si din portul comercial). In situatia preluarii terenurilor si mijloacelor fixe aferente Zonei libere Basarabi de la Administratia Porturilor Maritime Constanta, se are in vedere modificarea destinatiei caii de lansare a navelor in dane de operare (construire cheu vertical).
Proiectul va fi implementat in doua etape, respectiv Etapa I - elaborarea studiului de fezabilitate (cu finantare din surse proprii, in perioada 2025-2026) si Etapa a II-a - proiectarea si executia lucrarilor (2027-2029).
Alte doua proiecte importante pentru ACN vizeaza instalarea unui sistem de management al traficului de nave pe canalele navigabile (Modernizare RORIS ACN), precum si constructia unui parc fotovoltaic la sediul companiei, pentru reducerea cheltuielilor cu energia electrica.
- Care sunt principalele obiective stabilite la nivelul companiei in urmatorii ani?
- Obiectivele companiei au in vedere reabilitarea, modernizarea si dezvoltarea infrastructurii de transport pentru imbunatatirea sigurantei transportului naval si a eficientizarii transportului de marfa in vederea alinierii sistemului national de transport la sistemul european. Totodata se au in vedere maximizarea efectelor pozitive asupra mediului si minimizarea impactului global si local pe care activitatile de transport le genereaza.
- Care este, pe scurt, situatia porturilor din Romania, in acest moment?
- De-a lungul celor doua canale navigabile (Dunare - Marea Neagra si Poarta Alba - Midia Navodari) se afla 4 porturi: Basarabi - amplasat la km 25 pe malul drept al Canalului Dunare - Marea Neagra, Medgidia - situat la km 37,5 pe malul drept al Canalului Dunare - Marea Neagra (proiectat a fi cel mai mare port de pe canal), Ovidiu - amplasat langa Ecluza Ovidiu, intre km 11+051 - 11+680, pe malul drept al Canalului Poarta Alba - Midia Navodari si Portul Luminita - localizat la capatul canalului de derivatie care se desprinde din Canalul Poarta Alba - Midia Navodari, in partea de nord a Lacului Tasaul.
In prezent, porturile Ovidiu si Luminita se afla in proces de modernizare si extindere a capacitatii de operare, proiecte ce beneficiaza de finantare europeana nerambursabila. Modernizarea porturilor va contribui semnificativ la reducerea aglomerarii din Portul Constanta, imbunatatind astfel fluxul de transport al marfurilor.
- Care sunt principalele dificultati si provocari pe care le intampinati in activitatea curenta?
- Compania are un istoric de colaborare cu beneficiarii sai, fara sa existe dificultati majore sau provocari importante in activitatea curenta. Poate principala provocare este legata de adancimile Dunarii in perioadele de seceta si cu adevarate poduri de gheata in perioadele cu temperaturi foarte scazute. De asemenea, prea putine dintre porturile sale sunt dotate cu terminale de containere, iar transportul fluvial se limiteaza la marfurile vrac.
Avand in vedere faptul ca transportul fluvial are avantajul major al cantitatilor mari si volumelor ridicate de marfuri, fiind astfel mai eficient din punct de vedere al costurilor fata de alte modalitati de transport, consideram ca demersurile efectuate in scopul asigurarii adancimilor de navigatie pe intreg parcursul Dunarii trebuie sa reprezinte o prioritate pentru toti factorii decidenti.