Sâmbătă, 10 Mai 2025
RO EN

IRIMAT CONS: Optimism moderat privind evolutia activitatii firmei in anul 2022

Irimat Cons, companie cu sediul in Ploiesti specializata in proiectare, inginerie si consultanta pentru proiecte de infrastructura, a depasit cu bine perioada de criza sanitara, desi, ca majoritatea societatilor, a fost afectata de restrictiile generalizate. In pofida unui inceput de an dificil si incert in 2022, marcat de noi provocari legate de inflatie si conflictul armat de la granita tarii, Florin-Gelu Goruneanu, administratorul companiei, se asteapta ca "lucrurile sa revina la normal sau chiar sa se imbunatateasca" in planul businessului, mai ales datorita numarului tot mai mare de proiecte de infrastructura scoase la licitatie. In aceasta perioada, Irimat Cons ofera servicii pentru diverse proiecte de infrastructura rutiera, sportiva si de mediu.
Interviu cu Florin-Gelu Goruneanu (54 de ani), administratorul Irimat Cons si manager cu o experienta profesionala de 29 de ani pe piata de consultanta si proiectare de infrastructuri.
 
- Care sunt cele mai mari proiecte la care lucrati, in acest moment?
- In momentul de fata, avem mai multe contracte in derulare, printre cele mai importante vizand asigurarea de servicii de consultanta pentru contractul "Pod rutier peste Olt la Slatina pe DN 65 km 48+570". Se asteapta ordinul de incepere, lucrarile urmand a fi demarate curand, iar termenul de finalizare a investitiei este de 12 luni.
 
 
De asemenea, asiguram servicii de consultanta pentru supervizarea lucrarilor de "Consolidare si amenajare scurgere ape pe DN 55 (km 4+400 - 71+100)", executate in procent de 75% si care au termen de finalizare stabilit la jumatatea acestui an, dar si pentru "Complexul Sportiv Stadion Municipal din Municipiul Alexandria, jud. Teleorman", proiect executat in procent de 35% si care trebuie finalizat in octombrie 2022. Servicii de elaborare a studiilor de fezabilitate asiguram pentru "Varianta Ocolitoare Azuga-Busteni", executat in procent de 85%, cu termen de finalizare in iunie 2022, dar si pentru "Varianta Ocolitoare Comarnic", contract ce a fost executat in procent de 90% si are termen de finalizare tot in luna octombrie. Pentru contractul de proiectare "Drum de legatura intre A1 si DN7 ( DJ 711A)" se are in vedere actualizarea Studiului de Fezabilitate si elaborarea proiectului tehnic. Investitia este realizata in procent de 75%, avand termen de finalizare in septembrie 2022.
 
 
- Cum estimati ca va evolua activitatea companiei, in actualul context?
- Activitatea din anul 2021 a fost afectata de pandemie, dar ne asteptam ca in 2022 lucrurile sa revina la normal sau chiar sa se imbunatateasca. Am sesizat o crestere a preturilor in domeniul constructiilor, in special din punct de vedere salarial, dar sunt tot mai multe proiecte scoase la licitatie, care vor sprijini activitatea din domeniul constructiilor.
 
- Cum va adaptati tendintei de digitalizare?
- Sustinem digitalizarea si noile tehnologii pe piata, avand in vedere deficitul de forta de munca cu care tara noastra se confrunta in momentul de fata. Digitalizarea ar putea duce la o mai mare productivitate, dar, totodata, consideram ca sunt necesare persoane cat mai bine pregatite in acest domeniu. Noi ne dorim achizitionarea de programe si softuri de ultima generatie, care sa faciliteze treaba angajatilor si sa reduca eventualele erori.

Din aceeasi categorie

06 Mai 07:26 | Arh. Serban Tiganas: "Suntem intr-o perioada in care constructiile merg bine"
05 Mai 07:41 | YDA Proiect Consulting: Cifra de afaceri in crestere cu 80% in 2024 si perspective bune
01 Mai 07:00 | DEZEEN: De ce sunt promovate in continuare cladirile de tipul "zgarie-nori vitrati"?
29 Apr 12:42 | Alesonor extinde parteneriatul cu Nolte Home Studio, pentru Amber Forest
29 Apr 12:41 | PUG-ul va conecta documentatiile de urbanism ale sectoarelor si zona metropolitana
29 Apr 11:03 | OAR: Procedurile favorizeaza pretul cel mai mic in defavoarea calitatii arhitecturale
28 Apr 09:08 | CONCEPT STRUCTURE: “De la proiectare pana la exploatare”, prioritati pentru spitale
28 Apr 07:00 | ACE 2024: Arhitectii sunt primii lideri in lupta pentru un mediu construit rezistent
24 Apr 09:32 | PPC sustine pregatirea studentilor din universitatile de constructii Bucuresti si Iasi
23 Apr 07:00 | NBS: Sustenabilitatea in arhitectura, ignorata inca in fazele incipiente ale proiectelor
Agenda Investitiilor
ABONARE REVISTA (click aici):  PROIECTE | INVESTITII | REVISTE | INDEX COMPANII
DATE DE CONTACT: Agenda Constructiilor & Fereastra - Tel: 021-336.04.16
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA