Dupa o perioada marcata de incertitudine in relatiile comerciale internationale, semnarea unui nou acord comercial intre Statele Unite si Uniunea Europeana vine ca un moment de respiro. Discutiile, purtate discret in Scotia intre administratia Trump si Comisia Europeana condusa de Ursula von der Leyen, au dus la un compromis care, desi nu entuziasmeaza pe toata lumea, reuseste sa aduca o detensionare vizibila in piete.Este, fara indoiala, un succes diplomatic si un semnal pozitiv pentru investitori. Pietele de capital au reactionat rapid si favorabil: bursa europeana a crescut, producatorii auto si grupurile expuse anterior riscurilor tarifare – precum Stellantis, Renault sau Volkswagen – au inregistrat avansuri, iar contractele futures au indicat optimism si peste Atlantic. Euro s-a intarit fata de dolar, iar scaderea pretului aurului arata o diminuare a perceptiei asupra riscurilor globale.
Insa, dincolo de calmul pietelor, acordul aduce provocari reale si dezechilibre care nu pot fi ignorate. Tariful general de 15% pentru exporturile europene in SUA este considerabil mai mic decat cel de 30% vehiculat anterior, dar reprezinta totusi o inasprire fata de regimul anterior. De exemplu:
- autoturismele europene erau anterior taxate cu doar 2,5%;
- echipamentele medicale si industriale cu 0-5%;
- vinurile si textilele - intre 5 si 12%.
Prin urmare, chiar si la 15%, multe sectoare se confrunta cu un nou nivel de competitivitate redusa, in special in Europa Centrala si de Est.
Pentru Romania, acordul pare, la prima vedere, putin relevant – SUA nu este un partener comercial major. Dar interdependenta cu economii precum Germania, Franta sau Italia inseamna ca vom resimti indirect efectele. Exporturile romanesti de componente auto, echipamente industriale sau produse chimice vor fi afectate daca comenzile din Vest se reduc. Intr-o economie de lanturi si subcontractare, orice recul al liderilor europeni se transmite rapid si in Est.
Si mai exista un aspect delicat, trecut oarecum in plan secund in discursul oficial: angajamentul european de a investi 600 de miliarde de dolari in infrastructura si industria americana, precum si achizitii militare si energetice de 750 de miliarde dolari in urmatorii trei ani. Este un efort financiar urias, asumat in numele unui parteneriat, dar ale carui beneficii directe pentru economiile mai mici, cum e Romania, raman deocamdata neclare.
Asadar, ne aflam intr-un punct de inflexiune. Calmul pietelor este binevenit, dar el mascheaza o realitate complexa. Nu s-a restabilit echilibrul transatlantic, ci doar s-a evitat colapsul relatiei comerciale. Avem in fata o perioada de reasezare – o fereastra de oportunitate, dar si de risc.
Ce avem de facut?
Romania ar trebui sa profite de acest context pentru a-si intari pozitia in interiorul UE si in lanturile valorice globale. Avem nevoie de:
- Investitii in valoare adaugata si digitalizare, pentru a reduce dependenta de exporturi bazate exclusiv pe costuri reduse;
- Voce activa in modelarea politicii comerciale europene, astfel incat interesele industriei romanesti sa nu fie ignorate in acorduri macroeconomice negociate de altii;
- O strategie coerenta de atragere a investitiilor externe si repozitionare industriala, intr-un peisaj economic in continua mutatie.
In concluzie, acordul UE–SUA este o gura de aer, dar nu o destinatie finala. Este calmul dinaintea testului. Cum vom valorifica aceasta perioada - cu prudenta, viziune si investitii inteligente - va face diferenta intre o reasezare durabila si un nou val de vulnerabilitati.
*** Autor: Andrei Botis, CEO al Appraisal & Valuation SA (NAI Romania & Moldova).
