Incompatibilitatile din aparatul de stat pot altera licitatii si selectia de parteneri

Parteneriatele Public–Private (PPP) sunt prezentate adesea ca un instrument strategic pentru dezvoltarea economica, atragerea de expertiza privata si reducerea presiunii pe bugetele publice. In teorie, PPP-urile pot fi cheia unor proiecte majore in infrastructura, sanatate, educatie sau agricultura. In practica, insa, realitatea din Romania ridica semne de intrebare privind transparenta, predictibilitatea si accesul real al mediului privat la astfel de colaborari.

 

Ioana Arsenie atrage atentia asupra unei bariere majore: incompatibilitatile si interesele duble in aparatul de stat, care pot altera functionarea corecta a licitatiilor si selectiei partenerilor. In plus, pentru o companie privata, intrarea pe piata contractelor B2G (business-to-government) presupune:

• Resurse financiare semnificative pentru a sustine termene lungi si imprevizibile de incasare.

• Plata corecta a taxelor in timp ce fluxul de numerar poate fi dezechilibrat.

• Lipsa garantiei ca procedurile vor fi transparente si competitive.

• Rezultatul: multi antreprenori aleg sa nu participe deloc la licitatii publice, chiar daca au capacitatea tehnica de a livra.

 

La nivel european si international, exista exemple de succes:

• Franta: integrarea resurselor naturale in proiecte turistice (ex. parc acvatic intr-o localitate cu probleme sociale), generand locuri de munca si venituri fiscale.

• Spania si Germania: spitale, infrastructura de transport urban, centre culturale sau filarmonici realizate prin PPP.

• Asia si America: proiecte pe 20-30 de ani, inchise cu succes, cu lectii importante despre guvernanta si monitorizare.

 

In Romania, Ioana Arsenie vede ca prioritati strategice:

• Infrastructura de irigatii - pentru a reduce despagubirile platite din cauza secetei.

• Huburi logistice regionale - pentru valorificarea potentialului de distributie.

• Proiecte ample in infrastructura, sanatate si educatie - sustinute din fonduri europene si capital privat.

 

Experienta internationala arata ca un PPP de succes are doua faze critice:

Control strict al bugetului de investitie (CAPEX).

Monitorizarea permanenta a progresului, pentru a evita depasirile de termen care reduc perioada de profitabilitate.

Controlul calitatii serviciilor si al executiei bugetului de operare.

Implementarea unui set clar de penalitati contractuale pentru intarzieri, nerespectarea standardelor de calitate sau a tarifelor agreate.

Un element cheie, sustinut de Ioana Arsenie, este administratorul independent de contract, care sa garanteze echilibrul intre parteneri si respectarea obligatiilor asumate.

 

Pentru ca parteneriatele public–private sa fie un motor real al economiei romanesti, este nevoie de:

• Criterii clare de calificare pentru companiile private.

• Procese transparente de selectie si atribuire.

• Monitorizare independenta pe intreaga durata a proiectului.

• Contracte standardizate, cu KPI masurabili si sanctiuni aplicabile.

Fara aceste elemente, PPP-ul risca sa ramana un concept frumos in teorie, dar blocat in suspiciuni si birocratie.